Interesul publicului pentru acest concert din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu a fost unul ieşit din comun. Chiar dacă am fost prezent ”live” cu ajutorul tehnologiei, am avut acea senzaţie efervescentă, de care solistul -David Garett alături de prestigiosul ansamblu italian a reușit s-o ofere auditoriului, ce a umplut la refuz Sala Palatului din București.

Iar acest lucru a devenit posibil, deoarece actul artistic de o înaltă valoare a fost  la același nivel cu genul spectacolele de tip Proms, promovate în Regatul Marii Britanii.

După cum se cunoaște, David Garrett se bucură la o carieră de neegalat de peste 20 de ani. Începând cu toamna anului 2007 și lansarea primului său CD crossover, „Virt uoso”, acest ”David Bechkam” al viorii a redefinit pas cu pas etapele interpretării repertoriului ​​clasic și nu numai . CD-urile sale au fost Bestsellers of the Year în Germania timp de trei ani consecutivi (2010 cu „Classic Romance” / cu Concertul de vioară de Felix Mendelssohn Mendelssohn-Bartholdy 2011 și 2012 cu „Legacy” / cu Concertul de vioară a lui Ludwig van Beethoven).

De asemenea, David Garrett și-a făcut debutul în cinematografie și a împlinit un vis, interpretând rolul principal al lui Niccolò Paganini în „The Violinist Devil – Der Teufelsgeiger” (regizorul fiind Bernard Rose), care a apărut în cinematografe din luna octombrie a anului 2013. Împreună cu Franck van der Heijden, Garrett a compus, de asemenea, muzica pentru film, dedicându-și aria- Ma Dove Sei, eminentului tenor italian Andrea Bocelli.

În timp ce mulți dintre contemporanii săi mai conservatori încă doresc să stabilească dacă standardele și popularitatea se cuantifică în atribute precum imagine sau rigoare, arta sa nonconformistă coroborat cu imaginea de super-star al viorii l-au popularizat fără precedent.

David Garrett a reușit de mult să demonstreze că este posibil și prin aceasta a captivat ascultători de toate vârstele. Pentru a face muzica clasică nu este deloc mai puțin descurajant, în special pentru ascultătorii mai tineri. De aceea, tocmai atragerea a cât mai multor oameni reprezintă unul dintre obiectivele pe care Garrett le realizează la o precizie formidabilă.

Se poate afirma negreșit că din anul 2007, David Garrett a obținut echilibrul între muzica populară și cea serioasă. Iar acest deziderat are forța de a captiva pe cel care intră în contact, în direct cu interpretările acestui fenomenal violonist.Se explică de ce , prin versatilitatea sa reușește să ilustreze fidel stările și să dea sens tuturor versiunilor interpretative din literatura violonistică.

Una dintre acestea a fost oferită, prin tălmăcirea muzicală a Concertului pentru vioară și orchestră în Re major a lui Piotr Ilici Ceaikovski, alături de Orchestra  Filarmonica della Scala, cu reputatul dirijor Riccardo Chailly.

P.I. Ceaikovski – compozitorul romantic care a murit la St.Petersburg la numai cincizeci şi trei de ani- este autorul unor pagini muzicale pline de patos şi sensibilitate.Fiind un neobosit călător, mărturisea: “Îmi doresc din tot sufletul ca muzica mea să devină cunoscută şi ca din ce în ce mai mulţi oameni să o îndrăgească, găsind în ea consolare şi sprijin”.

În timp, muzica sa a cucerit mapamondul prin Concertele de pian, Concertul de vioară, cele 6 Simfonii, Simfonia Manfred, nemuritoarele balete: Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci, după basmul lui E.T.A. Hoffmann, feeria Frumoasa din pădurea adormită, pe o poveste de Charles Perault, operele Evgheni Oneghin şi Dama de pică, inspirate de textele lui Alexandr Puşkin, Uvertura – fantezie Romeo şi Julieta.

Pentru auditoriu, cele aproape 35 de minute ale concertului au trecut repede, deoarece totul a fost cântat de o manieră virtuozistică, sensibilă dar și interesantă.Am remarcat o interpretare îndrazneaţă şi originală, un sunet încântător, o strălucitoare prezenţă scenică datorat şi potențării, expresivizării unui exemplar rarissim  din 1716, „A.Busch” al celebrului lutier Antonio Stradivari.

Parcă şi solistul a reuşit să evoce atmosfera romantică a unuia dintre cele mai dificile , dar cunoscute opusuri ale literaturii violonistice.Un moment aparte l-a constituit cadenţa solistică din mijlocul primei părţi a concertului, cântată în cel mai autentic spirit ceaikovskian, care a oprit pur şi simplu pe moment răsuflarea ascultătorilor.Totodata am remarcat calitatea sunetului, frazarea elegantă şi expresivitatea duioasă ce au pus stăpânire pe discursul muzical, aducând momente de o mare frumuseţe din Canzonetta, partea a doua.

Allegro vivacissimo a avut un dinamism deosebit. Sclipitoarele pasaggi au fost etalate, iar acea ritmică pregnantă şi fastuoasă a secvenţelor, dimpreună cu melos-ul rusesc au vibrat în cel mai autentic stil. De asemenea, virtuozitatea impecabilă a fost unul dintre atu-urile acestui violonist, cu precădere în pasajele cu frânturi de game sau acele pasaggi pe toată tastiera viorii.

Caracterul festiv al concertului a depăşit tentaţiei vitezei cât mai mari în desfăşurarea evenimentelor acestui splendid rondo instrumental ce a detensionat şi binedispus, în sensul bun al cuvântului publicul meloman prezent.

Aplauzele binemeritate ale publicului l-au răsplătit din plin. A fost probabil unul dintre capetele de afiş ale acestui Festival.