Scena muzicală cere în continuare eroi, iar eroii etalează inclusiv un spectacol tipologic, chiar dacă acesta nu este cel mai relevant în ansamblul fenomenului. Grosso modo, însă, percepţia noastră despre un nume sau altul are ca fundament fie, preponderent, spectacolul interior al interpreților, adică muzica, fie elemente asociate muzicii, de imagine şi atitudine, după cum ne-a obişnuit Nigel Kennedy, spre exemplu. Vrem, nu vrem, vedem şi cu ochii, deși e de dorit (şi, în acelaşi timp, aproape nerealist) să judecăm rezultatul muzical făcând abstracţie de sursa lui.

David Garrett este, desigur, un star rock al muzicii clasice în momentul de faţă: părul lung, inelele cu cap de mort, atitudinea macho şi piesele Nirvana, Guns N' Roses sau Metallica pe care le-a înregistrat sunt elemente deloc noi ale acestei imagini cu care se identifică. Dincolo de ea, însă, am întâlnit un romantic în accepţiunea violonistică a termenului. David Garrett practică o frumuseţe simplă a tonului, un belcanto tipic mai degrabă legendelor secolului XX decât tendinţei actuale, este un ambasador convins al melodismului. Timbrurile viorii sale sunt încântătoare mai peste tot, exceptând registrul acut unde, poate datorită forţării atacurilor pe coarda mi, aceasta a sunat de foarte multe ori sârmos, metalic, în Concertul op. 26 de Max Bruch. A cântat şi Enescu, Balada compusă la doar 14 ani care, chiar dacă nu este cea mai reprezentativă pagină enesciană pentru vioară, e de presupus că va rămâne în repertoriul lui David Garrett sau, cel puţin, în memoria sa, fiind redată, aşa cum se şi cade, fără partitură. Astfel l-am perceput pe David Garrett în toamna anului 2015, când a cântat pe scena Festivalului "Enescu", revenind, în 14 septembrie 2017, pentru a interpreta Concertul op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski, în compania ansamblului Filarmonica della Scala, dirijor Riccardo Chailly. A doua zi după-amiază, am înregistrat discuţia pe care v-o propunem de această dată, la "Poveştile de succes". Atunci, într-un mall din Bucureşti, David Garrett şi-a lansat cel mai recent album - "Rock Revolution", expresie a preocupărilor sale din zona crossover.

Discografia muzicianului pornește spectaculos dar clasic, cu înregistrări făcute pentru casa Deutsche Grammophon - și e de reținut că el rămâne cel mai tânăr interpret care a avut, vreodată, contract cu faimoasa companie, la vârsta de doar 13 ani. Născut în 4 septembrie 1980, Garrett a făcut imprimările pentru primul său album în 1993: unul cu Sonata "Primăverii" de Beethoven, între altele, fiind acompaniat de pianistul Alexander Markovici. În 1995 apărea un disc integral Mozart înregistrat sub bagheta lui Claudio Abbado şi cu participarea Orchestrei de Cameră a Europei - reunind concertele nr. 7 şi 4, dar şi Sonata KV 454, înregistrată în compania lui Itamar Golan; Garrett demonstrând un simţ al stilului mozartian remarcabil de rafinat şi de echilibrat.

Şi ajungem şi la albumul "David Garrett 14", reunind înregistrări uitate de Deutsche Grammophon, pe care muzicianul le-a realizat în aprilie 1995, la München, în compania pianistului Alexander Markovici. "Albumul trebuia să fie unul de tip recital de virtuozitate care să-mi evidenţieze tehnica şi muzicalitatea. Din păcate, nu a fost lansat, iar benzile au dispărut în arhivele Deutsche Grammophon. În toţi aceşti ani, n-am uitat o clipă de materialul nevalorificat ce zăcea acolo, pentru că am ştiut instinctiv că înregistrările ieşiseră foarte bine. Nu vreau să sune arogant, dar ca muzician simţi cu claritate atunci când ceva a reuşit sau nu: artiştii sunt cei mai acerbi critici când vine vorba de propria lor persoană." - comentează Garrett în broşura de prezentare a CD-ului.

Povestea violonistului David Garrett, de până în prezent, este una de succes. Însă un succes al muzicii privite ca industrie a spectacolului, cu tot arsenalul pe care îl presupune aceasta: o întreagă echipă de profesionişti ce-i sunt alături şi care-şi fac treaba fără cusur, îngrijindu-se de cele mai mici detalii, de la imagine şi până la programarea interviurilor. David Garrett, la nici 40 de ani ai săi, alege în continuare strălucirea şi culoarea, spectaculosul, patinând impetuos pe suprafaţa amplă dar şi înşelătoare dintre muzica clasică şi cea rock; şi are parte de fani, popularitate şi, fără discuţie, de un succes financiar de invidiat. Privită, însă, în termeni strict muzicali, povestea sa este cea a unui fiu risipitor şi rătăcitor, care preferă viteza - adâncimilor.

Vă invit să-i descoperim povestea şi înregistrările - duminică, 26 noiembrie 2017, începând cu ora 17,00, la Radio România Muzical!

Ştefan Costache