După concertul pe care David Garrett l-a susţinut, marţi, la Ateneul Român, alături de Orchestre Philharmonique de Monte-Carlo, a avut loc o conferinţă de presă, în care celebrul violonist le-a mărturisit reprezentanţilor mass-media că este încântat de publicul din România, iar interpretarea în premieră a "Baladei pentru vioară şi orchestră" (1895), de George Enescu, a reprezentat un moment emoţionant pentru el.

David Garrett a revenit la Festivalul Internaţional "George Enescu" la patru ani după cea mai recentă participare a sa şi a precizat că speră ca această colaborare să continue, deoarece în România există un public care iubeşte muzica - având cultură muzicală. Totodată, Garrett a spus că speră că cei prezenţi la concertul de la Ateneul Român au fost încântaţi de felul în care a cântat la vioară muzica lui George Enescu şi nu numai.

Garrett a vorbit şi despre muzica lui George Enescu, spunând că a avut norocul să asculte câteva dintre înregistrările marelui compozitor încă din copilărie.

David Garrett a interpretat rolul lui Nicolo Paganini în filmul "Paganini: The Devil's Violinist" (2013). În acest context, la conferinţa de presă a fost întrebat dacă ar accepta să interpreteze rolul lui George Enescu într-un film, dacă i s-ar propune acest lucru.

"Era un bărbat care arăta foarte bine. De ce nu?", a spus Garrett, glumind.

Revenind la tonul serios, celebrul violonist a spus că să facă acest film a fost o experienţă grozavă, dar nu crede că ar vrea să mai treacă prin acest "proces" încă o dată, întrucât s-a dovedit a fi vorba de mai multă muncă şi mai mult chin decât se aştepta el că va fi. "Când faci un film, sunt mult mai mulţi oameni care îţi spun cum să-l faci şi nu poţi spune nu. Eu prefer să fiu la conducere, iar, când fac muzică, pot face asta", a declarat Garrett.

Întrebat la ce alt instrument ar fi cântat, dacă n-ar fi ales vioara, David Garrett a spus că ar fi optat pentru pian: "Are aceeaşi expresivitate şi chiar mai multe posibilităţi când abordezi diferite genuri de muzică. Este un instrument versatil, probabil mai mult decât vioara".

De asemenea, acesta a menţionat că mai are prima sa vioară, cea la care a cântat în copilărie. În prezent, David Garrett cântă pe vioara "A. Busch" Stradivarius (1716).

Totodată, David Garrett a spus că să cânte la vioară face parte din rutina sa zilnică. "Este ceva ce îmi place să fac şi, dacă nu exersez timp de trei-patru zile, îmi lipseşte. Este ceva ce face parte din rutina mea zilnică", a precizat violonistul.

De asemenea, acesta a menţionat că Ateneul Român arată mult mai bine faţă de cum şi-l amintea, menţionând că este una dintre cele mai frumoase săli de concert în care a cântat.

Cât despre ce este mai important, vioara sau persoana care cântă la acest instrument, David Garrett a declarat: "Este întotdeauna persoana care cântă (mai importantă, n.r.). În cele din urmă, vioara îţi dă posibilitaţi, dar tu trebuie să faci totul, să creezi sunetul, interpretarea este foarte importantă, viteza... Vioara nu îţi oferă nimic din toate acestea, însă îţi oferă fundaţia pentru a crea. O vioară bună este ca o foaie albă de hârtie".

La sfârşitul conferinţei, David Garrett a cântat pentru jurnaliştii prezenţi în sală.

David Garrett, unul dintre cei mai fascinanţi violonişti ai secolului al XXI-lea, impresionează prin lejeritatea şi uşurinţa cu care mânuie instrumentul. Având o tehnică eclatantă, David Garrett, violonistul care la vârsta de 13 ani semna un contract exclusiv cu Deutsche Grammophon Gesellschaft, face vioara Stradivarius din 1716 pe care cântă să sune divin, se arată pe site-ul Festivalului Enescu.

Solida baza muzicală dobândită la şcoli de prestigiu cum este Julliard, mentorii virtuozi precum Zakhar Bron (primul său profesor), Ida Haendel, Isaac Stern, Itzhak Perlman, Zubin Mehta şi foarte multă muncă, pe lângă un talent deosebit, l-au ajutat pe violonistul David Garrett să devină un artist remarcabil.

David Garrett este creatorul unei metode originale de abordare a muzicii clasice şi a promovării acesteia exact aşa cum, în "secolul de aur" al picturii spaniole, Diego Velázquez (1599 - 1660) dădea naştere unei viziuni noi în arta portretului.

În toamna lui 2007, artistul s-a lansat în Germania, odată cu apariţia pe piaţă a albumului său crossover "Virtuoso", redefinind începând din acel moment standardele pe scena clasică şi pe cea de crossover, pas cu pas. Născut la Aachen, cu un tată jurist german şi o mamă prim-balerină americană, Garrett îşi poate permite să testeze orice limite.

A primit prima sa vioară la vârsta de 4 ani şi a debutat cu Hamburg Philharmonics la vârsta de 10 ani. La 13 ani, a devenit cel mai tânăr artist care încheie un contract în exclusivitate cu Deutsche Grammophon Gesellschaft. În 1999, în vârful carierei, marea vedetă îşi redirecţionează energia, hotărând să renunţe la cariera sa predeterminată de violonist clasic şi să se mute la New York - nu pentru a lua o pauză, ci pentru a-şi plasa dexteritatea muzicală pe o bază teoretică şi pentru a-şi perfecţiona tehnica. S-a înscris la prestigioasa Juilliard School, unde a studiat muzicologie şi compoziţie.

Studiul sub îndrumarea lui Itzhak Perlmann conferă interpretării sale faţete complet noi. Deosebitul entuziasm al lui David Garrett în studiul compoziţiei îi aduce o recunoaştere în 2003, când câştigă concursul de Compoziţie de la Juilliard School cu o fugă compusă în stilul lui Johann Sebastian Bach. În acest mod, pune bazele a ceea ce aveau să devină aranjamente legendare. Profesorul său american de compoziţie Eric Ewazen spunea despre el: "Ca violonist, interpretarea sa spectaculoasă, sensibilă şi expresivă ne uimea deja - încă din vremea studenţiei - pe aceia dintre noi care au avut marea plăcere de a-i preda şi i-am recunoscut priceperea extraordinară şi talentul uluitor".

După încheierea studiilor, vizionarul violonist s-a dedicat unui scop bine definit - să-i apropie pe tineri de clasici şi să le crească entuziasmul faţă de muzica declarată serioasă. Combinarea elementelor clasice cu cele ale muzicii pop şi rock, precum şi rhythm and blues, este un scop în sine.

În timp ce mulţi contemporani conservatori se întreabă dacă excelenţa fără compromisuri şi popularitatea, arta şi comerţul pot sau vor reuşi vreodată să se împace, David Garrett a dovedit deja de multă vreme că acest lucru este posibil, fermecând ascultătorii de toate vârstele. Acelaşi spirit nou, incredibil de electrizant, pătrunde în sălile nobile ale filarmonicilor, unde ţine concerte clasice cu casa închisă, dar şi pe scenele în aer liber, unde prezintă programe de tip crossover. Oamenii simt că sunt luaţi în serios, că cineva cântă şi îşi asumă această sarcină cu mare disciplină, în timp ce face cunoscute mai multe genuri şi stiluri muzicale. Dorinţa lui Garrett de a micşora sentimentul de veneraţie şi teamă pe care muzica clasică îl inspiră mai ales tinerilor, pentru a crea un vârtej pe scena muzicală, străduindu-se în acelaşi timp să impresioneze cât mai multe persoane, se împlineşte într-o măsură copleşitoare.

David Garrett nu e numai strălucitor ca tehnică în înregistrările sale, pentru care a fost lăudat şi a primit sprijinul unor virtuozi eminenţi precum Isaac Stern, Yehudi Menuhin şi mai ales Ida Haendel. Valoarea sa se reflectă şi în controlul său mintal. Fiind unul dintre puţinii artişti pregătit în direcţia clasică, are o perspectivă nedistorsionată asupra tradiţiei şi asupra modernităţii. Gândirea în termenii unor categorii fixe îi este străină.

Astfel, expertiza sa muzicală l-a inspirat să întreţeasă piesa "Smooth Criminal" a lui Michael Jackson cu "Marşul turcesc" al lui Wolfgang Amadeus Mozart - şi a făcut-o înainte să moară Michael Jackson.

Odată cu albumul "Classic Romance", lansat în noiembrie 2009, violonistul s-a întors pe scena clasică. A creat un CD special şi foarte personal, centrat în jurul "Concertului pentru vioară" de Felix Mendelssohn, care este însoţit de şapte lucrări mai scurte din perioada clasică şi cea romantică. "Classic Romance" a avut o rezonanţă enormă, aducându-i lui Garrett premiul Echo Classic 2010 la categoria "Bestseller of the Year".

În iunie 2010, toate activităţile muzicale ale violonistului vedetă au culminat cu o provocare şi mai mare: proiectul "Rock Symphonies". Într-un legendar concert din Park Wuhlheide din Berlin, David Garrett a oferit un "discurs muzical" neobişnuit de personal publicului său multigeneraţional. Clasici din toate epocile - de la cea barocă până în vremurile moderne, de la J. S. Bach la Nirvana - sunt prezentaţi într-un limbaj simfonic cu aranjamente noi. Încă o dată, curajul său de a îmbrăţişa noul a fost răsplătit.

În 2011, a primit două premii Echo pentru "Rock Symphonies". DVD-ul "David Garrett: Rock Symphonies - Open Air Live" a fost premiat la categoria "Best Domestic DVD Production" şi a primit titlul "Best Artist" la categoria "Rock/Pop Domestic".

După turneul de mare succes Rock Symphonies din 2011, David s-a întors la rădăcinile sale clasice. În toamnă, starul viorii a fost în juriu la categoria vioară a Concursului internaţional de muzică din Koln. Şi-a împlinit visul de-o viaţă reuşind să înregistreze albumul "Legacy" la DECCA, album lansat pentru prima oară în Germania, Austria şi Elveţia. "Legacy" s-a dovedit a fi un succes excepţional. De îndată ce a fost lansat, albumul a ajuns pe locul 6 în topurile generale din Germania, cel mai înalt loc atins vreodată în topurile germane de un album de muzică instrumentală clasică. În ianuarie 2012, a devenit Gold Album.

Aproximativ 2.500 de artişti străini şi 500 de artişti români fac parte din programul Festivalului "George Enescu" 2015 (30 august - 20 septembrie), considerat a fi cel mai mare eveniment cultural internaţional organizat de România şi cel mai puternic promotor al creaţiei şi valorilor marelui compozitor român, intrat în patrimoniul mondial, George Enescu.

Dupa interpretarea impecabilă a "Baladei", Garrett a cucerit din nou prin tehnică, lejeritate şi expresivitate în concertul semnat Max Bruch, alături de Monte Carlo Philharmonic, sub bagheta dirijorului Gianluigi Gelmetti. Violonistul a avut o profesoară care a studiat cu Enescu şi aşa a pătruns în taina sunetului şi spiritului enescian.

Fascinat de Enescu, Garrett a reuşit să transmită acest lucru şi publicului. Iar după concertul de Bruch, a urmat o serie de bisuri.

Garrett este un virtuoz: a depăşit recordul mondial pentru viteză la vioară. Cântă 13 note pe secundă. Cel mai nou album al său, "Legacy", a fost un succes. Imediat după lansare a ajuns pe locul şase în topurile generale din Germania. Vorbim despre cea mai înaltă poziţie atinsă vreodată în topuri de un album de muzică instrumentală clasică. În ianuarie 2012 a devenit Gold Album.

Şi ca să treacă prin cât mai multe genuri, nuanţe, tehnici şi stiluri într-o singură zi, la final de discuţie cu presa, relaxat şi nonşalant, Garrett a mai cântat o dată. De data asta, rock!

"Este pentru prima data cand il interpretez (pe Enescu - n.red.). Pentru mine, mai ales avand in vedere ca fosta mea profesoara Ida Haendel a fost studenta a lui Enescu, este un moment emotionant sa interpretez o piesa de Enescu aici, in acest festival minunat", a declarat David Garrett dupa spectacolul sustinut alaturi de Monte Carlo Philharmonic, sub bagheta lui Gianluigi Gelmetti.

Violonistul povesteste ca usurinta cu care simte lucrarea lui Enescu vine tocmai din aceasta legatura cu Ida Haendel, care l-a introdus auditiv in compozitiile artistului roman. Totodata, Garrett precizeaza ca in copilarie a avut sansa sa asculte unele inregistrari originale ale lui Enescu, notandu-i stilul "intunecat, dar intens".

"Am fost norocos ca am avut ocazia sa muncesc cu Ida Haendel, iar ea era un mare fan Enescu si a interpretat multe din lucrarile lui. Am fost suficient de norocos sa o aud interpretand Enescu, in special sonatele. Are un stil emotional, distinct. Si am avut ocazia, cand eram mic, sa aud unele inregistrari originale, care mai existau. Avea un sunet atat de intunecat, dar intens. Este interesant sa compari interpretarea la vioara a lui Enescu, cu interpretarea moderna de astazi. Este un stil diferit", a explicat violonistul americano-german intr-o conferinta de presa sustinuta dupa eveniment.

Intrebat daca a mai cantat Balada lui Enescu in public, Garrett a negat, intreband zambitor: "De ce? A sunat ca si cum as fi cantat-o inainte? Inseamna ca am cantat-o bine."

"Interpretez lucrarile lui, si asa canta el, asa ca incerc sa subliniez acel mod de interpretare foarte romantic, dar aproape tiganesc", declara celebrul violonist.

Nu e greu sa iti dai seama dupa ce il vezi pe scena, dar mai ales dupa ce il ai in fata, ca David Garrett este carismatic.

Avand o baza muzicala puternica, talent, dar si o tehnica perfectionata - cum altfel ai putea sa fii detinatorul unui record mondial in ceva ce tine de acest domeniu - David Garrett a pus la punct o metoda originala de abordare a muzicii clasice si a promovarii ei, unul dintre scopurile sale declarate fiind sa-i apropie pe tineri de clasici.

Stilul distinctiv de a se prezenta si de a canta, dar si aspectul placut - trebuie amintit ca in perioada in care studia muzicologie si compozitie la prestigioasa Scoala Juilliard s-a intretinut lucrand in modelling -, umplu salile de spectacol si aduc in public si un segment extrem de vanat in intreaga lume - ascultatorii tineri - o categorie greu de captat pentru muzica clasica, perceputa, din pacate, de multi dintre acestia ca fiind mult prea serioasa, poate chiar cam prafuita.

Garrett promoveaza muzica clasica prin asa-numitul "crossover" - reusind sa alature in stilul inconfundabil elemente din muzica clasica, din muzica rock si uneori pop.

Aventurile lui Garrette in lumea viorii au incurajat oameni care poate ca aveau o expunere limitata la muzica clasica sa dea o sansa acestei fascinante lumi si sa ii descopere frumusetea.

Mai mult decat atat, pe forumurile din strainatate gasesti discutii intre parinti in care recomanda sa isi duca odraslele la spectacolele lui David Garrett, ca fiind un mod aproape sigur de a-i face pe cei mici sa se indragosteasca de vioara si sa ceara ei insisi sa invete sa cante.

Intrebat daca are in vedere o compozitie crossover in care sa se regaseasca cantece traditionale romanesti, Garrett a raspuns: "Am interpretat cateva dansuri populare romanesti cu formatia mea in turnee cu spectacolele crossover. Este ceva ce as vrea sa fac, sa le interpretez cu formatia mea candva in viitor. Va trebui sa asteptam si sa vedem. Nu e alegerea mea."

Marti a revenit pe o scena din Romania dupa 4 ani, insa considera ca interactioneaza usor cu publicul, nu doar cu cel romanesc, pentru ca "muzica este intr-adevar un limbaj international".

"Calatoresc in fiecare an foarte mult. Nu am avut prea multe spectacole in Romania in ultimii ani, insa simt ca este un public atat de cald si cu atata dragoste pentru muzica clasica si pentru muzica in general, incat sunt destul de sigur ca nu va fi ultima data cand apar aici. De fapt, stiu ca mai am o invitatie, voi canta cu Riccardo Chailly si Scala in sezonul 2017. Sper, de asemenea, ca va exista o colaborare intre mine si acest festival timp de multi ani de acum inainte".

Garrett se considera foarte norocos sa cante la o frumoasa vioara Stradivarius din 1917 (vioara "Adolf Busch") despre care spune ca "este un instrument minunat" ce i-a fost "insotitor" in ultimii 5 ani. Iar vioaraeste ceva ce apartine rutinii sale zilnice, "daca nu repet timp de 3-4 zile, imi lipseste".

Artistul arata ca vioara pe care canta un muzician este, evident, importanta, insa cel mai important in actul artistic este "intotdeauna omul care canta" la ea.

"Vioara, in cele din urma, iti ofera posibilitati, dar tu trebuie sa faci tot, sa creezi, interpretarea este foarte importanta, felul in care foloseste corzile, arcusul, viteza, cum le aduci in creatie. Vioara nu iti ofera toate astea, insa iti ofera o fundatie buna sa creezi. Este o foaie de hartie alba. Bineinteles, o vioara proasta nu este o foaie de hartie goala, trebuie sa te straduiesti din rasputeri cu ea, dar o vioara buna este o foaie de hartie goala", considera violonistul.

Artistul inca mai are acasa prima sa vioara, "o vioara mica, cu un arcus mic" pe care a invatat sa cante cand era copil. Cat despre vioara pe care si-a cumparat-o dupa terminarea scolii de muzica, un instrument facut in 1772 de Giovanni Guadagnini si pe care a dat un milion de dolari, povestea are deja iz de legenda. In decembrie 2007, cand pleca de la un spectacol sustinut la The Barbican in Londra, Garrett a alunecat si a cazut peste cutia viorii, coborand scarile umede ale impozantei cladiri de arte. A alunecat pe cutie ca pe o sanie, dupa cum povesteste intr-un interviu acordat in 2011 pentru The Guardian. Instrumentul s-a crapat iar reparatiile au durat 7 luni, costand peste 90.000 de dolari. Intre timp a cantat pe instrumente imprumutate, inclusiv o vioara Stradivarius care a venit insotita de propria echipa de securitate formata din 3 oameni.

Garrett a vandut ulterior vioara Guadagnini povestind ca "imi era prea franta inima sa vad unde sunt crapaturile. Chiar daca a fost frumos restaurata, ceva s-a schimbat. S-a schimbat sunetul, au trebuit sa puna niste petece in interiorul ei".

Desi vioara este evident prima iubire si cea mai mare, Garrett arata ca, daca ar fi sa o inlocuiasca cu un alt instrument, acesta ar fi "probabil pianul, pentru ca are aceeasi expresivitate, dar are probabil si mai multe posibilitati, cand vine vorba de rearanjarea muzicii, mai ales cand vorbim de diferite genuri de muzica. Pianul este, cu siguranta, un instrumentul foarte versatil."

Garrett si-a incercat mana si in lumea filmului, compunand muzica pentru productia despre Niccolo Paganini, "Violonistul diavolului" (2013), regizata de Bernard Rose, in care a si interpretat rolul marelui compozitor.

Intrebat daca ar accepta sa joace rolul lui George Enescu, in cazul in care i s-ar oferi ocazia, Garrett a raspuns razand: "E un barbat care arata foarte bine, asa ca, de ce nu? Glumesc. Am facut acest film in mare parte doar pentru a scrie soundtrack-ul. Am spus de mai multi ani in interviuri ca este ceva de care sunt foarte interesat si care ma captiveaza. Sa accept acest rol, al lui Paganini, a fost in principal pentru ca am avut ocazaia sa scriu muzica. A fost o experienta minunata, insa nu sunt sigur ca as vrea sa trec prin acest proces inca o data, pentru ca s-a dovedit a fi mai multa munca si mai mult lupta decat anticipasem. Cred ca m-as simti mai sigur pe mine sa raman la muzica, pentru ca atunci cand faci un film sunt multi oameni care iti spun cum sa faci si nu poti sa zici nu. Prefer sa fiu eu cel care conduce".

David Garrett a urcat marti dupa-amiaza pe scena Ateneului Roman alaturi de Monte Carlo Philharmonic, sub bagheta lui Gianluigi Gelmetti, in programul concertului numarandu-se:

Enescu - Balada pentru vioara si orchestra (1895)

Bruch - Concertul pentru vioara si orchestra in sol minor op. 26

1st encore: Bach - Partita no. 1 pentru vioara

2nd encore: Paganini - Carnavalul din Venetia

Ravel - Alborada del gracioso

Ravel - Pavana pentru o infanta defuncta

Ravel - Bolero

Profil David Garrett

Declansatorul unei cariere uimitoare pare sa fi fost, in cazul lui David Garrett, imitatia. A inceput sa cante la vioara pentru ca il vazuse vazut pe fratele sau mai mare, Alexander, facand lucrul acesta. Parintii (mama - balerina americana, si tatal jurist german) i-au observat talentul, iar la varsta de 4 ani a primit prima sa vioara. A debutat cu Hamburg Philharmonics la varsta de 10 ani. La 13 ani, era cel mai tanar artist care reusise sa incheie un contract in exclusivitate cu Deutsche Grammophon Gesellschaft.

In 1999 s-a inscris la prestigioasa Juilliard School, unde a studiat muzicologie si compozitie. Studiul sub indrumarea lui Itzhak Perlmann a conferit interpretarii sale fatete complet noi. In 2003 a castigat renumitul Concurs de Compozitie de la Juilliard School cu o fuga compusa in stilul lui Johann Sebastian Bach. Pe educatia sa muzicala si-au lasat amprenta mentori virtuosi precum Zakhar Bron (primul sau profesor), Ida Haendel, Isaac Stern, Zubin Mehta.

Dupa terminarea studiilor la Julliard, Garrett s-a dedicat unui scop bine definit, se arata in biografia de pe site-ul sau (semnata de Dr. Burkhard si Sibylle Schafer) - sa-i apropie pe tineri de clasici si sa le creasca entuziasmul fata de muzica declarata serioasa. Totodata, incearca sa micsoreze sentimentul de veneratie si teama pe care muzica clasica il inspira mai ales tinerilor. Combinarea elementor clasice cu cele de pop si rock, cat si de rhythm and blues, este un scop in sine.

Pregatit in directia clasica, are o perspectiva nedistorsionata asupra traditiei si asupra modernitatii iar gandirea in termenii unor categorii fixe ii este straina, mai arata autorii biografiei.

"Dupa parerea mea, toti acei Paganini, Liszt si Chopin din secolul al XIX-lea au fost primele vedete rock ale lumii", declara Garrett.

"Bach a facut aranjamente dupa lucrarile lui Vivaldi, iar Mozart, dupa marsuri turcesti. Beethoven voia si el sa incante masele, folosind mijloace muzicale in acest scop. Marii compozitori au incorporat mereu elemente populare in vremurile lor si nu e nimic reprobabil in asta. Dimpotriva", mai arata celebrul violonist.